Despre noi

Cine suntem?

Suntem oameni pasionați de educație, suntem părinți, suntem oameni care doresc ca educația copiilor să fie făcută cu viziune și sens, pentru că și noi și ei, copiii noștri, suntem prea puțin pregătiți pentru viață.

Acționăm în baza unor “moșteniri”, a unor stereotipuri și a unor prejudecăți despre lume și viață, care nu își mai găsesc sensul în aceste zile.

Vrem să încurajăm gândirea critică, în adevăratul ei sens, în care să învățăm copiii să reflecteze asupra lucrurilor pe care le văd, le învață, le trăiesc. Vrem să îi încurajăm să pună aceste lucruri la îndoială, să realizeze conexiuni, să găsească argumente și contraargumente, SĂ GÂNDEASCĂ!

Vrem să învățăm împreună lucruri practice, să apropiem informația “predată” de realitatea vieții de zi cu zi, să le / să ne dezvoltăm abilitățile și interesele care să îi / să ne ajute să facem față unei lumi aflată în permanentă schimbare și unui viitor pe care nu îl cunoaștem încă.

Într-o lume în care interacțiunea cu ceilalți și inteligența emoțională a început să fie echivalentă cu “likes”, “comments”, & “shares”, vrem să învățăm importanța toleranței, acceptării și iubirii.

Misiune

Misiunea Asociației Comunitare Centrul Educațional Sofia este de a crea și implementa proiecte și programe care promovează EDUCAȚIA de calitate, pentru copii, tineri și adulți, în vederea împlinirii potențialului uman și creării unei comunități armonioase. 

Viziune

Dorim să creăm o lume în care fiecare om are ACCES la EDUCAȚIE, indiferent de mediul de proveniență, vârstă sau situație socio-economică.

Vedem o lume în care copiii, tinerii și adulții au acces la o educație interdisciplinară, devenind capabili de a-și asuma riscuri, de a face față schimbării și de a fi responsabili pentru propria lor dezvoltare.

Valori

  • gândire creativă
  • colaborare
  • asumarea responsabilității
  • spirit comunitar
  • multiculturalitate
  • dezvoltarea emoțională
  • transparență

Echipă

Mirică Cristina

Președinte

Codruța Muntean

Vicepreședinte

Raluca Bratu